Simona Halep Roland Garros | ”Voi dormi toată ziua!”. Prima reacție a Simonei, după meciul cu Linette

30/05/2019

Simona Halep a avut parte de un meci mai complicat decât se anticipa, împotriva lui Magda Linette (6-4, 5-7, 6-3). La finalul partidei, românca de 27 de ani a avut o primă reacție, recunoscând unde a greșit în setul secund.

”În setul 2 am condus, dar nu m-am simțit prea bine. Cred că trebuie să fiu mai agresivă pe viitor, am avut momente de cădere azi. Am stat prea mult în spatele terenului.

Am făcut tot ce am fost în stare, mă bucur că am ajuns în turul 3. Vreau doar să mă simt bine, mă gândesc să câștig orice meci. Sunt calmă, sunt doar puțin obosită. Mâine, voi dormi toată ziua”, a spus românca de pe locul 3 wTA, pentru Eurosport.

Simona Halep Roland Garros | Simona a ratat 3 mingi de meci, în setul 2

”Simo” putea încheia mult mai rapid calculele calificării în turul 3, dar a ratat 3 mingi de meci în actul secund și i-a permis polonezei să împingă meciul în decisiv. Acolo, românca s-a impus cu 6-3.

Pentru calificarea în turul al treilea, Halep va primi un cec de 143.000 de euro şi 130 de puncte WTA.

În faza următoare, deţinătoarea trofeului va evolua cu Lesia Ţurenko din Ucraina, locul 27 WTA, sau cu Aleksandra Krunicc din Serbia, locul 76 WTA.