Federer, conştient că are şanse mici în faţa lui Nadal. “Poate va fi un vânt incredibil sau o ploaie de 10 zile

06/06/2019

Cea mai mare rivalitate din istoria recentă a tenisului îşi va consuma vineri un nou episod. Nadal şi Federer vor lupta la Roland Garros pentru un loc în marea finală, într-o confruntare cu un mare favorit: “Matadorul”, cel care are în vitrina de trofee 11 titluri la Paris.

După un sezon de zgură în care nu a mai impresionat ca în alte dăţi, Nadal a ajuns în capitala Franţei într-o formă perfectă, practicând până în penultimul act un tenis magnific. Între Rafa şi o nouă finală cu trofeul pe masă stă cel mai mare rival al ibericului, Federer. Acesta nu are un joc perfect adaptat pentru zgură, motiv pentru care în ultimii ani a preferat să “sară” peste turneele de pe suprafaţa roşie pentru a se pregăti de Wimbledon.

În 2019, FedEx a revenit la Roland Garros şi a avut la rândul său un parcurs perfect, deşi nu a fost întrebuinţat serios decât în sferturi, de Wawrinka. Cu toate că vorbim de o rivalitate cu o istorie de mai mult de un deceniu şi jumătate, confruntarea de vineri pare, pe hârtie, una dezechilibrată. De altfel, şi bookmakerii anticipează un succes facil al tenismanului din Manacor, care are o cotă de sub 1,2 la victorie.

Federer a fost întrebat despre şansele sale contra lui Rafa, iar maestrul elveţian pare că ştie, la rândul său, că pleacă având şansa a doua. Totuşi, elveţianul va lupta pentru o nouă finală la Paris, tenisul fiind mereu un sport imprevizibil.

Nu ştii niciodată. Poate avea o problemă, poate fi bolnav. Poate eu voi juca foarte bine şi el, din anumite motive, se va zbate. Poate va fi un vânt incredibil sau o ploaie care să ţină 10 zile. Niciodată nu ştii ce se va întâmpla în tenis“, a spus Federer, înainte de a-l întâlni pe cel mai mare jucător pe zgură din toate timpurile.

Federer, cuvinte mari despre Nadal

Contra “Maestrului” elveţian, “Matadorul” a cedat doar de două ori pe zgură, în 15 dispute. Niciodată la Roland Garros, acolo unde omul născut în Manacor este cel mai titrat sportiv. Federer a vorbit superb despre adversarul său, pe care se aşteaptă mereu să îl întâlnească în fazele finale ale turneelor pe zgură.

Sunt foarte fericit că voi juca împotriva lui Rafa. Dacă vrei să obţii ceva pe zgură, ştii de la început că la un moment dat vei da peste el şi trebuie să îl învingi. E atât de puternic, încât e aproape imposibil să nu te aştepţi să îl vezi calificat în fazele finale ale turneelor“, a mai spus Federer.