Amanda Anisimova, adversara Simonei Halep

04/06/2019

Amanda Anisimova, adversara Simonei Halep

Urmatoarea adversara a Simonei Halep la Roland Garros va fi Amanda Anisimova, sportiva care a invins-o pe Bolsova Zadoinov in faza optimilor.

Anisimova are 17 ani si joaca sub drapelul Statelor Unite. Ea este rusoaica la origini.

Amanda Anisimova, care a castigat in 2019, la Copa Colsanitas, primul sau trofeu WTA din cariera, s-a nascut la New Jersey, dintr-o familie de imigranti rusi. Tatal sau se numeste Konstantin Anisimov, iar mama sa Olga Anisimova. Amanda mai are o sora, Maria, care joaca tenis la Universitatea Pennsylvania.

La varsta de 11 ani, Amanda Anisimova a ajuns pe mana celebrului antrenor Nick Saviano.

“Ea e marea speranta a tenisului din America”,scria ESPN despre Amanada Anisimova in 2016.

A castigat 700.000$ pana la 17 ani

Amanda Anisimova a castigat din tenis circa 700.000 dolari pana la varsta de 17 ani. Anul trecut, ea a batut-o pe mult mai experimentata Petra Kvitova la Indian Wells. Alte nume mari pe care le-a invins sunt Andrea Petkovic, Karolina Pliskova, Elina Svitolina si Elise Mertens.